Date geologiceZăcămintele de sare din Transilvania (exploatate sistematic în cursul vremii la Ocna Dejului, Sic, Cojocna, Turda, Ocna Mureș, Ocna Sibiului și Praid) s-au format cu 13,5 milioane de ani în urmă, într-o mare cu adâncime redusă și sub un climat tropical, foarte cald. Etajul geologic respectiv corespunde miocenului mediu. Stratul de sare se întinde pretutindeni în subsolul Transilvaniei, având o grosime medie (originară) de circa 400 m. Straturile groase de sedimente depuse ulterior deasupra orizontului de sare au apăsat cu o greutate imensă stratul maleabil și plastic de sare, care a căutat zone mai slabe ale scoarței terestre la marginea Transilvaniei, unde s-a ridicat sub forma unor ciuperci cu înălțimi de peste 1.000 m, ajungând de multe ori chiar până la suprafața pământului (cazul localităților cu vechi exploatări de sare menționate mai sus). Cupola masivului de sare de la Ocna Sibiului are forma unei elipse cu axa mare de 1,3 km si axa mică de 0,6 km. Deși sarea de la Ocna Sibiului a constituit obiectul unor îndelungate exploatări miniere (din perioada romană, până în anul 1932), adâncimea masivului nu se cunoaște până în prezent, fiind apreciată la cca 1,0 - 1,2 km.
|
Salina Ocna Sibiului
Zăcământul de sare a fost exploatat încă din timpul romanilor, continua exploatare ducând la formarea unor mari caverne subterane, care, prin prăbușirea lor, au format următoarele lacuri: Horea, Cloșca, Crișan, Pânzelor-Inului (Ocna Iosif), Lacul fără fund (Ocna Francisc), Avram Iancu (Grosse Grube = Ocna Mare), Ocnița (Kleine Grube = Ocna Mică), Sf. Ion (Ocna Sf. Ion = Ocna Ioan Nepomuk), Poporului, Dulce, Brâncoveanu, Mâțelor, Vrăjitoarelor, Sf. Ignat, Trestiilor, Austel. Zece lacuri conțin apă sărată, patru lacuri apă dulce. Două lacuri au dispărut în ultimele decenii, prin colmatare (Lacul Trestiilor și Lacul Austel).
În epoca romană modul de exploatare a sării a avut un caracter sezonier (din primăvară, până înspre toamnă), implicând însă asigurarea nevoilor generale ale statului pe durata unui întreg an calendaristic. Prin sarea sa, Dacia era cel puțin tot atât de importantă imperiului roman, cât pentru resursele ei de aur[5]. Romanii lucrau numai la suprafață, în gropi patrulatere, până la o adâncime de 12-15 m, de unde sarea se putea scoate ușor pe punți alunecoase și cu aparate simple de ridicat, după care o părăseau și începeau alta. Așa au extras romanii sarea peste tot în Ardeal, iar excavațiile părăsite au devenit lacuri.
În anul 1767 mineralogul iezuit Joanne Fridvaldszky a descris pe scurt vechea ocnă Francisc.[6]
„Lacul fără fund”, cu o suprafață de 0,2 ha, a fost declarat rezervație naturală. Acest lac are o adâncime de 34,5 m, un diametru de 50 m, o formă ovală și a luat naștere din prăbușirea în anul 1775 a ocnei Francisc.
În anul 1780[7] la Ocna Sibiului existau după Johann Fichtel următoarele ocne ogivale de sare:
- "Die grosse Grube" ("Ocna Mare"): 124 m adâncime, 200 m perimetru bazal.
- "Die kleine Grube" ("Ocna Mică"): 110 m adâncime, 169 m perimetru bazal.
- "St. Nepomuceni" ("Ocna Sf. Nepomuk"): 34 m adâncime, 36 m perimetru bazal.
- "St. Josephi" ("Ocna Sf. Iosif"): abia începută.
Despre ocnele de sare active sau inactive de la Ocna Sibiului a relatat în detaliu František Pošepný în anul 1871[8].
În anul 1896 la Ocna Sibiului era deschisă o singură ocnă de sare, deservită de un crivac de suprafață, acționat de 8 cai[9].
Ultima mină de sare de la Ocna Sibiului, ocna Sf. Ignat, a fost închisă în anul 1931.
În epoca romană modul de exploatare a sării a avut un caracter sezonier (din primăvară, până înspre toamnă), implicând însă asigurarea nevoilor generale ale statului pe durata unui întreg an calendaristic. Prin sarea sa, Dacia era cel puțin tot atât de importantă imperiului roman, cât pentru resursele ei de aur[5]. Romanii lucrau numai la suprafață, în gropi patrulatere, până la o adâncime de 12-15 m, de unde sarea se putea scoate ușor pe punți alunecoase și cu aparate simple de ridicat, după care o părăseau și începeau alta. Așa au extras romanii sarea peste tot în Ardeal, iar excavațiile părăsite au devenit lacuri.
În anul 1767 mineralogul iezuit Joanne Fridvaldszky a descris pe scurt vechea ocnă Francisc.[6]
„Lacul fără fund”, cu o suprafață de 0,2 ha, a fost declarat rezervație naturală. Acest lac are o adâncime de 34,5 m, un diametru de 50 m, o formă ovală și a luat naștere din prăbușirea în anul 1775 a ocnei Francisc.
În anul 1780[7] la Ocna Sibiului existau după Johann Fichtel următoarele ocne ogivale de sare:
- "Die grosse Grube" ("Ocna Mare"): 124 m adâncime, 200 m perimetru bazal.
- "Die kleine Grube" ("Ocna Mică"): 110 m adâncime, 169 m perimetru bazal.
- "St. Nepomuceni" ("Ocna Sf. Nepomuk"): 34 m adâncime, 36 m perimetru bazal.
- "St. Josephi" ("Ocna Sf. Iosif"): abia începută.
Despre ocnele de sare active sau inactive de la Ocna Sibiului a relatat în detaliu František Pošepný în anul 1871[8].
În anul 1896 la Ocna Sibiului era deschisă o singură ocnă de sare, deservită de un crivac de suprafață, acționat de 8 cai[9].
Ultima mină de sare de la Ocna Sibiului, ocna Sf. Ignat, a fost închisă în anul 1931.
Lacurile de la Ocna Sibiului
Ocna Sibiului are 14 lacuri mai importante:
- Horea - Pe locul unei mine medievale (nume necunoscut)
- Cloșca - Pe locul unei mine medievale (nume necunoscut)
- Crișan - Pe locul unei mine medievale (nume necunoscut)
- Pânzelor - Joseph – IosifOcnă abandonată în jurul anului 1780
- Lacul fără Fund - (Lacul Francisc) Franz - FranciscOcnă abandonată în anul 1755. Adâncimea actuală: 33 m. Fenomen de heliotermie.
- Avram Iancu - (Ocna Pustie) Grosse Grube - Ocna Mare - Fodina Maior .Cel mai adânc lac antroposalin din România (adâncime: cca 130 m)
- Brâncoveanu - Mină abandonată în 1699 - Prezintă salinitatea cea mai ridicată (310 g/l)
- Ocnița - Kleine Grube - Ocna MicăOcnă abandonată în anul 1817
- Rândunica - (Sf. Ioan)Johann Nepomuceni - Ioan Nepomuk
- Mâțelor
- Lacul Verde
- Lacul Roșu
- Lacul Negru
- Lacul Gura Minei
- INFO !!! - O trăsătură specifică lacurilor sărate este stratificația apei, salinității și temperaturii. La suprafața lacului se găsește o pânză de apă dulce permanentă, iar la adâncime stratul de apă sărată care acumulează permanent căldură.
- INFO !!! - Apele lacului sunt populate de o faună specifică mediului salin, iar pe mal se dezvoltă o floră halofită bogată.
- INFO !!! - Diferența de temperatură și salinitate este folosită în scopuri terapeutice.